Stiri Locale
-26/03/2026
𝗜𝗺𝗽𝗹𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲, 𝗴𝗿𝗶𝗷𝗮 𝘀𝗶 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗼𝗻𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶 – 𝗦𝗲𝗿𝘃𝗶𝗰𝗶𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗚𝗼𝘀𝗽𝗼𝗱𝗮𝗿𝗶r𝗲 𝗖𝗼𝗺𝘂𝗻𝗮𝗹𝗮
În fiecare colț al comunei, acolo unde lucrurile sunt puse în ordine și intervențiile se fac la timp, sunt oameni care muncesc zi de zi, cu responsabilitate, discreție și suflet.
Colegii de la 𝗚𝗼𝘀𝗽𝗼𝗱𝗮𝗿𝗶𝗿𝗲 𝗖𝗼𝗺𝘂𝗻𝗮𝗹𝗮 nu înseamnă doar curățenie de primăvară sau lucrări gospodărești – înseamnă sprijin pentru cei care au nevoie: persoane însoțite la medic, ajutate la internare sau la întoarcerea acasă, situații dificile rezolvate cu discreție și implicare.
Împreună cu parteneri și fundații, contribuim la crearea unor condiții mai bune de trai pentru persoanele vulnerabile, prin muncă, materiale și prezență acolo unde este cel mai greu.
Este o muncă tăcută, dar profund umană. Pentru toate acestea, le mulțumim!
Ca primar, cred cu tărie că o comunitate puternică se construiește prin oameni implicați, prin grijă față de cei vulnerabili și prin respect pentru fiecare cetățean.
Primar Ioana Neagu
-04/03/2026
📍 𝗦𝗶𝘁𝘂𝗮𝘁𝗶𝗮 𝗲𝗿𝗼𝘇𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗺𝗮𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗿𝗮𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗧𝗲𝗹𝗲𝗮𝗷𝗲𝗻 – 𝘀𝗮𝘁 𝗖𝗼𝘀𝗹𝗲𝗴𝗶
Vineri, împreună cu 𝗱𝗼𝗺𝗻𝘂𝗹 𝗣𝗿𝗲𝗳𝗲𝗰𝘁 𝗗𝗮𝗻 𝗡𝗶𝗰𝗼𝗱𝗶𝗺 și 𝗱𝗼𝗺𝗻𝘂𝗹 𝗦𝘂𝗯𝗽𝗿𝗲𝗳𝗲𝗰𝘁 𝗠𝗮𝗿𝗶𝘂𝘀 𝗦𝗼𝗮𝗿𝗲, care au convocat de îndată directorii și reprezentanții 𝗔𝗽𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗲 și ai 𝗚𝗮𝗿𝘇𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗠𝗲𝗱𝗶𝘂 – 𝗖𝗼𝗺𝗶𝘀𝗮𝗿𝗶𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗣𝗿𝗮𝗵𝗼𝘃𝗮, am fost prezenți în teren, alături de cetățenii afectați, în cele două puncte critice din satul Coslegi – zona Vidin și zona „Fabrica de lapte” – unde malul râului Teleajen s-a prăbușit, apropiindu-se periculos de gospodării.
Primăria Valea Călugărească a pus la dispoziția instituțiilor prezente întreaga documentație întocmită încă din anul 2022, prin care am sesizat în mod repetat existența acestui risc major:
✔️ 𝗮𝗱𝗿𝗲𝘀𝗲 𝗼𝗳𝗶𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲 transmise către instituțiile competente❗️
✔️ 𝗽𝗿𝗼𝗰𝗲𝘀𝗲-𝘃𝗲𝗿𝗯𝗮𝗹𝗲 de constatare a calamităților;
✔️ 𝗱𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲 privind intabularea suprafețelor din albia Teleajenului și emiterea cărților funciare aferente proprietății comunei❗️
✔️ 𝘀𝗲𝘀𝗶𝘇𝗮𝗿𝗶 privind efectele lucrărilor desfășurate în zonă.
Este important de precizat că, la solicitările repetate ale Primăriei Valea Călugărească, reprezentanții Apelor Române au solicitat societății care a desfășurat activități de excavare în zonă să execute 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗿𝗲𝗺𝗲𝗱𝗶𝗲𝗿𝗲 𝘀𝗶 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝘃𝗲𝗻𝘁𝗶𝗶 𝗮𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮 𝗰𝘂𝗿𝘀𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗿𝗮𝘂𝗹𝘂𝗶.
Ca urmare a întâlnirii de vineri:
-instituțiile abilitate verifică avizele emise pentru societatea de excavare, pe sectorul aferent comunei noastre;
-au fost efectuate noi măsurători și ridicări de coordonate în teren;
-urmează convocarea, în regim de urgență, a unei noi întâlniri pentru stabilirea măsurilor concrete privind riscul iminent de prăbușire a malurilor.
Primăria Valea Călugărească a acționat constant și responsabil pentru semnalarea acestui pericol.
În continuare, solicităm instituțiilor competente să stabilească, cu celeritate, 𝗺𝗮𝘀𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝘁𝗲𝗵𝗻𝗶𝗰𝗲 𝘀𝗶 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗼𝗻𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗶𝗹𝗲 𝗹𝗲𝗴𝗮𝗹𝗲 necesare pentru protejarea gospodăriilor cetățenilor.
Primăria Valea Călugărească va continua să susțină, cu fermitate, toate demersurile necesare pentru soluționarea acestei situații grave.
Primar,
Ioana Neagu
-04/03/2026 📢 𝗖𝗔𝗠𝗣𝗔𝗡𝗜𝗘 𝗗𝗘 𝗖𝗢𝗟𝗘𝗖𝗧𝗔𝗥𝗘 𝗗𝗘𝗦𝗘𝗨𝗥𝗜 𝗩𝗢𝗟𝗨𝗠𝗜𝗡𝗢𝗔𝗦𝗘
📅 Data: 𝟬𝟵 𝗠𝗔𝗥𝗧𝗜𝗘 𝟮𝟬𝟮𝟲
📍 Locație: 𝗣𝗹𝗮𝘁𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝗱𝗲 𝗱𝗲𝘀𝗲𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝘃𝗲𝗰𝗶𝗻𝗮𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝘀𝗰𝗼𝗹𝗶𝗶 𝗜𝗼𝗻 𝗜𝗼𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂 – str. Școlii, nr.6
♻️ Luna aceasta, în comuna noastră, se organizează o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, oferind posibilitatea de a elimina obiectele de mari dimensiuni ce nu pot fi preluate prin sistemul obișnuit de salubrizare.
𝗖𝗲 𝗽𝘂𝘁𝗲𝘁𝗶 𝗱𝗲𝗽𝘂𝗻𝗲?
* Obiecte de mobilier
* Saltele
* Canapele
* Uși din lemn sau din alte materiale
* Tâmplărie din lemn sau din alte materiale
📝 𝗖𝘂𝗺 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗶𝗰𝗶𝗽𝗮𝘁𝗶?
1️⃣ Adunați și transportați deșeurile la platforma de deșeuri din vecinătatea Școlii Ion Ionescu din str. Școlii, nr.6, până pe 𝟵 𝗠𝗔𝗥𝗧𝗜𝗘 𝟮𝟬𝟮𝟲
2️⃣ Ridicare de la domiciliu:
Dacă nu aveți posibilitatea de a le transporta, sunați la Primărie – 📞 𝟬𝟮𝟰𝟰 𝟮𝟯𝟱 𝟰𝟰𝟰 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮 𝘀𝗼𝗹𝗶𝗰𝗶𝘁𝗮 𝘀𝗽𝗿𝗶𝗷𝗶𝗻𝘂𝗹 𝗻𝗼𝘀𝘁𝗿𝘂.
Primar,
Ioana Neagu
